Ciocolata de casa cu merdenchi (fara zahar)

Ciocolata de casa cu merdenchi (fara zahar)

Sunt convinsa ca v-am atras atentia cu acest „merdenchi„. Va intrebati ce este, nu-i asa? Merdenchi este un produs traditional cu origini vechi in aceasta zona viticola- Vrancea. Este un produs natural din struguri fara adaos de zahar, o peltea de must. 100% natural, fara niciun bob de zahar adaugat, fiert la foc de lemne. Il gasiti la prietenii nostri, Bunatati din natura, alaturi de multe alte produse naturale, toate preparate cu multa truda si mult suflet. Se poate consuma ca atare, pe paine cu unt, la un ceai, saauu… se poate folosi ca si inlocuitor al zaharului. Va place ciocolata de casa? Noua da, este favorita lui Teo. Se stie ca cel mai mare „pacat” al ciocolatei de casa este cantitatea foarte mare de zahar raportata la cantitatea de produs finit, si atunci, ne infranam uneori si nu mai papam. Acum, am experimentat ciocolata de casa la care am folosit in loc de clasicul sirop de zahar sau indulcitori sintetici, minunatul merdenchi. Va spun cu mana pe inima, a fost un real succes aceasta combinatie. Eu personal, sunt extrem de incantata si va spun sincer, am savurat pe-ndelete din ea. Sa va fie de folos si voua!

Ingrediente:

  • 250 gr lapte praf
  • 125 gr unt nesarat
  • 125 gr merdenchi (un borcanel)
  • 2-3 lg cacao neagra
  • 200 ml lapte dulce
  • 2 lg rom
  • 50 gr alune de padure / migdale 

Mod de preparare:

Laptele praf se amesteca cu cacaoa.
Untul moale se pune intr-un castron. Se adauga merdenchiul, se amesteca cu un tel para. Cand compozitia devine pufoasa, omogena, se adauga laptele praf. Nu adaugati toata cantitatea de lapte praf deodata, ci in transe. Se adauga treptat si laptele dulce, se omogenizeaza pe masura ce adaugati din ingrediente.
Alunele si migdalele se trag cateva secunde la tigaie, cat sa se degaje aroma lor si se incorporeaza in amestecul de ciocolata. Compozitia se pune in forma, se lasa sa se intareasca, apoi se depoziteaza la rece.
Este pur si simplu incredibil de buna, si asta fara niciun gram de zahar adaugat.
Sa va fie de folos!

Postat de Ramona Grigoriu

Produse sugerate pentru reteta